Cum se stabilesc preturile serviciilor de web design si software

Razvan_Mana_Fata.png Cum se stabilesc preturile in Web Design  Pentru ca domeniul software, web design si internet face parte din ce in ce mai mult din viata noastra virtuala, mi-am dat seama ca este nevoie de foarte multa imaginatie pentru ca un utilizator obisnuit sa poata intelege de fapt ce se petrece in spatele cortinei unui website sau a unui portal interactiv.

Din acest motiv m-am gandit ca este nevoie de un ghid cu ajutorul caruia clientul sa inteleaga pentru ce anume plateste si cum sa se fereasca de investitii gresite (ca sa nu spunem direct - tzepe).

De aceea voi pune intrebarea cheie:

Ce este mai scump un cost sau o investitie  Ce este mai "scump?" Un cost de 100 de euro care nu aduce nici un euro inapoi sau o investitie de 1000 de euro care produce 2000?

Sa ne imaginam ca dorim sa deschidem un magazin de imbracaminte. Vorbim cu furnizorii, incheiem contracte si ne apucam sa amenajam magazinul, pentru care in mod normal ar trebui sa cheltuim aproximativ 10000 de euro, dupa statistici.

Odata cu venirea pe piata romaneasca, ne-am confruntat cu o situatie noua in ceea ce priveste politica de preturi. Ne consideram printre cei norocosi pentru ca am deschis prima data compania in piata germana, unde nu ai nevoie decat sa fii bun pe domeniul in care ai decis sa activezi, iar restul vin de la sine. Aici ma refer strict la politica de preturi.  In piata germana daca iti deschizi maine un mic magazin, trebuie in principiu sa te ingrijesti de modul cum atragi clientii in magazin, pentru ca politica de preturi este peste tot identica, magazinele avand produse de la aceeasi furnizori.

In Romania, strict referitor la exemplul dat, situatia este asemanatoare. Asadar, politica de preturi este relativ simpla si nu apar discrepante majore intre magazine. De obicei sa ia pretul de intrare de la furnizor si se pune un adaos comercial, de obicei 30% si gata, pretul pentru cl;ient este stabilit.

In piata de webdesign si media, discrepantele in politica de preturi sunt de-a dreptul hazlii. In momentul cand am considerat ca este bine sa intram pe piata romaneasca am facut o cercetare de piata dar si mistery shopping, sa putem intelege cum merg lucrurile in acest domeniu.

Nu exista firme de web design cu preturi asemanatoare  Ce am reusit sa desprindem? Nu exista doua companii de design si software care sa aiba o politica de preturi asemanatoare.
Unii vand pachete (care nici macar nu stii daca ti se potrivesc), altii vand produse la cheie, altii vand website-uri cu numar de pagini, ba chiar am mai auzit o alta varianta foarte stranie, vanzare la numar de linii de cod scrise!

Pentru ca fiecare client este unic si are teluri diferite, cu posibilitati diferite, serviciile web design (am scris intentionat, serviciile) nu se pot vinde sub forma unor produse, pentru ca nu sunt tablouri care au luat cine stie ce premii si au intrat in patrimoniul inestimabil al statului.

Serviciile de web design reprezinta munca unor oameni, cu alte cuvinte manopera. Din nefericire nici companiile de design si programare nu isi dau seama de un lucru atat de banal. WebDesign-ul nu este un produs, ci este manopera unui "croitor" care va realiza imbracamintea astfel incat sa va puna in valoare cat mai bine atunci cand o purtati.

Am spus ca din nefericire nici cei care actioneaza in domeniu nu au inteles ce vand, asa ca intrebarea "Cat costa un website?", care vine din partea clientilor ni se pare deja normala.

Ca sa poata exista si grade de comparatie intre furnizori, intrebarea corecta ar fi cat costa manopera (pret/ora) si nu cat costa website-ul. Am inteles, nu e produs, e serviciu si pretul este stabilit de manopera. "Eu vreau sa stiu cat ma costa pe mine?". Ca sa putem afla exista doua abordari: prima in care ne limitam intr-un buget si incercam sa obtinem cat mai mult pentru client sau a doua varianta descrisa mai jos.

Cat costa un design si concept web  Ca sa putem stabili cat va costa un proiect trebuie facut un caiet de sarcini, adica un concept care impreuna toate machetele grafice vor simula vizual si functional proiectul de la cap la coada. Odata cu acest design si concept se primeste si estimarea pentru implementare.
Si acum sa facem o analogie simpla a modului cum se stabilesc preturile in web design versus alte domenii, iar aici am sa dau ca exemplu domeniul constructiilor care in Romania, este deja destul de cunoscut. Sunt convins ca nu ati dori sa va construiti o casa fara sa aveti un proiect facut de un arhitect, asa cum nici nu intrebati un constructor cat va costa casa la care nu aveti proiect.

Din pacate ce se intampla in piata romaneasca intre furnizori si clienti este exact contrariul, pentru ca efortul de educare este prea complicat si nimeni nu pare sa isi mai bata capul, asa ca se multumesc cu tzepe, in care furnizorul ofera un pret mic ca sa prinda clientul, ii copiaza de pe net cateva sabloane si cand intr-adevar clientul isi da seama ce a facut (adica a platit putin pe care ii este inutil), de abia atunci incep discutiile adevarate...si de cele mai multe ori cu alta firma desi prima era foarte capabila sa acopere nevoia clientului, dar din cauza acestei neintelegeri dispare si increderea.

Cum stabilim preturile in web design si software - derotel Media Cum procedam noi?

Pretul manoperei este stabilit in contractul cadru. Pretul conceptului si machetelor (design) este fix pentru orice proiect si include un numar finit de modificari din partea clientului.

Cum stiu cat lucrati pe proiectul meu? Simplu, toate orele lucrate se capteaza ecranul de lucru o data la 10 secunde si la cerere se pot pune la dispozitia clientului.

De ce manopera si nu pret pe produs? Ca sa putem vinde si solutii mai putin elaborate si constranse de buget, dar si proiecte care sa aiba o rata de succes fara cusur.

Multumesc,
Razvan Radulescu